LUNA MAI – LUNA MARAMUREȘULUI

 
Deși județul Maramureș este de o frumusețe aparte, indiferent de anotimp, luna mai se remarcă cu ușurință peste an, aducând cu sine o explozie de culoare și un izvor nesecat de emoție, alimentat de identitatea culturală a acestei regiuni încântătoare.

Nu avem cum să rămânem indiferenți la această perioadă de dezmorțire când, odată cu pomii, pare că înfloresc și oamenii. Și parcă nu-i bucurie mai pură decât să vedem cum prinde totul viață în jurul nostru.

În acest context cu totul inspirator, luna mai constituie cadrul de defășurare a unor evenimente laice și religioase, a căror celebrare împletește cultura, credințele populare, tradițiile agrare și voia bună. Rezultatul?

Fiecare eveniment devine o poveste vie, în care se oglindește spiritul inconfundabil al maramureșenilor.

Image
Sub egida "Luna Maramureșului", Consiliul Județean Maramureș și Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș, alături de instituțiile de cultură din subordine, transformă întreaga lună mai într-o sărbătoare a culturii și tradițiilor. Cu o agendă complexă, "Luna Maramureșului" aduce în atenția publicului acele manifestări care îmbogățesc tezaurul cultural al județului nostru. Evenimente tradiționale, culturale și educaționale, spectacole, simpozioane, târguri și expoziții, toate acestea vor concura pentru a câștiga inimile spectatorilor.
Zumzetul naturii, aerul proaspăt, verdele crud, soarele deja deloc timid și oferta generoasă de evenimente vă poftesc la "Luna Maramureșului", la noi acasă. Iar la noi acasă, în Maramureș, luna mai e de poveste!

EVENIMENTE TRADIȚIONALE

EVENIMENTE CULTURALE

EVENIMENTE SPORTIVE

Primăvara în Satul de pe Dealul Florilor

– 6 mai 2024 –

 
Consiliului Județean Maramureș alături de Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș, în parteneriat cu Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Ansamblul Focloric Național "Transilvania" și Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale "Liviu Borlan" Maramureș organizează luni, 6 mai, evenimentul intitulat "PRIMĂVARA ÎN SATUL DE PE DEALUL FLORILOR".

Vă așteptăm și pe voi,
Primăvara-n sat la noi!

Image
Image

Ziua copilului
Cu drag, pentru coconi!

– 1 şi 2 iunie 2024 –

 
Seria de evenimente organizate sub egida "Luna Maramureșului" se încheie cu manifestările ocazionate de "Ziua Copilului", care anul acesta se vor derula pe parcursul a două zile. În perioada 1-2 iunie, Aerodromul Baia Mare se va transforma într-un univers magic al copilăriei, unde cei mici, dar și cei mari, se vor bucura de numeroase surprize.

Organizatori

 
Proiectul "Luna Maramureșului" este rezultatul efortului conjugat al instituțiilor organizatoare, care și-au asumat rolul de piloni ai promovării bogăției culturale a Maramureșului. Această colaborare evidențiază importanța valorilor culturale și a patrimoniului local în consolidarea comunității și a imaginii județului Maramureș.
Consiliul Județean Maramureș

Consiliul Județean Maramureș

Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș

Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș

Cu drag și dor de sărbătoare, v-așteptăm cu mic, cu mare!

Muzeul Județean de Mineralogie

Muzeul Județean de Mineralogie "Victor Gorduza" Baia Mare

Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare

Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare

Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană "Petre Dulfu" Baia Mare

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș

Ansamblul Folcloric Național

Ansamblul Folcloric Național "Transilvania"

CJCPCT

CJCPCT "Liviu Borlan" Maramureș

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș

Revista de Cultură

Revista de Cultură "Nord Literar"

MAI frumoasă, MAI efervescentă,
MAI bogată în evenimente și tradiții,
aceasta este LUNA MARAMUREȘULUI!
© 2024 Consiliul Judetean Maramures. All Rights Reserved.
logo